Mon. Jul 15th, 2024

Doamna Iva Lăcrimioara își încetează activitatea redacțională la publicațiile UJIR

O activitate impresionantă cu peste 300 de articole publicate și alte sute articole de promovare ale echipei Uniunea Scriitorilor din România din diaspora, doamna Iva Lăcrimioara – redactor sef al revistei, a lăsat moștenire departamentului EEFUniunea Jurnaliștilor Independenți din România un adevărat “tezaur cultural” ca sursă de inspirație pentru viitorii oameni de cultură. Colega noastră și-a anunțat retragerea din întreaga activitate editorială din motive personale. Ne-am bucurat enorm că ne-am numărat printre multe alte organizații cu care a colaborat în zeci de ani de activitate culturală, iar la noi din anul 2019 a condus revista MAGAZIN CRITIC. Este o pierdere mare pentru noi, dar o asigurăm că recunoașterea activității domniei sale de voluntariat abia acum începe.

Munca prietenei noastre nu a fost în zadar deoarece activitatea UJIR continuă, indiferent de resursa materială necesară întreținerii, grație unor oameni cu “O”, așa cum îi place camaradei noastre s-o sublinieze, atunci când este absolut necesar. “Vă asigur că ați scris câteva pagini de istorie deoarce MAGAZIN CRITIC nu-ți va înceta activitatea cât trăiesc eu, cu orice risc… Timpul ne va face dreptate… Dumnezeu este cu noi!”, a transmis fondatorul Ionel D. Cioabă.

Îi mulțumim pentru tot și o asigurăm că îi vom fi alături și la rău ca o “familie” care și-a început activitatea din pasiune și vocație și nu din interes material cum din nefericire funționează mai toate organizațiile non-guvernamentale astăzi.

Leave a Reply

You may have missed