COMUNICAT DE PRESĂ! Propunerile profesorilor sunt argumente neglijabile și pentru guvernanți cu privire la modificarea legii „pensionarii personalului didactic”.

COMUNICAT DE PRESĂ! Propunerile profesorilor sunt argumente neglijabile și pentru guvernanți cu privire la modificarea legii „pensionarii personalului didactic”.

  La data de 5 noiembrie 2018, Federația EURO EDUCATION a făcut o solicitare scrisă președintelui Camerei Deputaților, iar la 20 noiembrie 2018, aceiași scrisoare era trimisă la Ministerul Educației Naționale. Tema dezbaterilor publice – o cunoașteți destul de bine. Este vorba soluționarea legislativă privind „pensionarea personalului didactic la vârsta de 57 ani pentru bărbați și respectiv 55 de ani pentru femei”.  Se pare însă că atât domnul președinte al  Camerei Deputaților, cât și noul ministru al Educației Naționale, sunt la fel de impresionați pentru propunerile celor peste 14.900 de semnatari până la această oră. Dacă până acum le-am pronunțat…

Read More

Comunicat de presă! Federația „EURO EDUCATION” a făcut solicitare scrisă președintelui Camerei Deputaților cu privire la propunerea legislativă a „pensionarii personalului didactic”.

Comunicat de presă! Federația „EURO EDUCATION” a făcut solicitare scrisă președintelui Camerei Deputaților cu privire la propunerea legislativă a „pensionarii personalului didactic”.

   La 30 iunie 2018 Federația EURO EDUCATION iniția la solicitările membrilor titulari o propunere legislativă privind „pensionarea personalului didactic la vârsta de 57 ani pentru bărbați și respectiv 55 de ani pentru femei”,  în urma unei petiții și susținută de publicațiile CATCHY, REPLICA ONLINE și Șansa News.  Argumentele acestei petiții sunt cuprinse în următorul text:  “Aspecte sociale: In marea majoritate a scolilor din România, peste 75% din elevii absolvenți au probleme de comportament. Acestea sunt probate prin intermediul investigatiilor realizate de organizații sau instituții de sociometrie legale. Munca unui profesor nu poate fi comparată cu a niciunei categorii sociale favorizate pentru…

Read More

Pensionarea personalului didactic la vârsta de 57 ani pentru bărbați și respectiv 55 de ani! Un proiect inițiat de echipa noastră.

Pensionarea personalului didactic la vârsta de 57 ani pentru bărbați și respectiv 55 de ani! Un proiect inițiat de echipa noastră.

  De ce pensionarea personalului didactic la vârsta de 57 ani pentru bărbați și respectiv 55 de ani pentru femei? 1. Aspecte sociale: În marea majoritate a şcolilor din România, peste 75% din elevii absolvenţi au probleme de comportament. Acestea sunt probate prin intermediul investigaţiilor realizate de organizaţii sau instituţii de sociometrie legale. Munca unui profesor nu poate fi comparată cu a niciunei categorii sociale favorizate pentru pensioanarea anticipată. 2. Aspecte politice: Implicarea politicului în instituţiile de învăţământ este o problemă nesoluţionată din 30 decembrie 1947. Dirijismul educaţional este un fenomen vizibil şi astăzi,…

Read More