Tue. Jan 18th, 2022

Echipa noastră de la Târgu Jiu participă la Concursul Naţional Catehetic “Rugăciunea în viaţa mea”!

Concursul este organizat anual de Patriarhia Română prin Sectorul teologic-educațional și Biroul de catehizare a tineretului, în parteneriat cu Ministerul Educației. Scopul acestei ediții este să cultive relaţia de comuniune a omului cu Dumnezeu şi cu aproapele prin rugăciune, accentuând rolul şi necesitatea acesteia în viaţa Bisericii şi a credincioşilor. El “se adresează copiilor din grupurile catehetice ale parohiilor din țară și din diaspora românească, înscrise în Programul Național Catehetic Hristos împărtășit copiilor, preoților coordonatori de grup catehetic, profesorilor de Religie și altor educatori creștini.” Își propune să cultive relaţia de comuniune a omului cu Dumnezeu şi cu aproapele prin rugăciune, accentuând rolul şi necesitatea acesteia în viaţa Bisericii şi a credincioşilor, transmite Basilica.ro.

Tema concursului este în acord cu tematica anului 2022 care va fi „Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului” și „Anul comemorativ al sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigore Palama și Paisie de la Neamț” în Patriarhia Română.

„Acest concurs dinamizează o activitate pe care preoții și profesorii de Religie o desfășoară pe tot parcursul anului”, a detaliat pentru Basilica.ro Pr. prof. univ. dr. Nicuşor Beldiman, consilier la Sectorul teologic-educaţional.

„Este încă un motiv de bucurie și de speranță pentru o activitate frumoasă și pentru o viețuire aleasă, în ceea ce privește implicarea în viața liturgică și în cateheza parohială, activități ce își propun nu doar familiarizarea cu anumite informații legate de Învățătura de credință, ci și practicarea și trăirea adâncă a acesteia”, a spus Părintele Beldiman.

Coordonatele concursului au fost stabilite la finalul lunii septembrie în cadrul Congresului Naţional „Hristos Împărtăşit Copiilor”. Conceptul a fost elaborat de o comisie formată din reprezentanţi ai Sectorului teologic-educaţional, inspectori de cateheză şi profesori universitari de specialitate.

„Ca şi anul trecut (ediția 2021 a concursului, n.red.), ne  adresăm şi diasporei româneşti, având o noutate în regulamentul concursului, o premieră, şi anume evaluarea contribuţiei catehetice a preotului”, a precizat Pr. dr. Mihai Pavel, coordonatorul Biroului de catehizare a tineretului al Patriarhiei Române.

La concurs se pot înscrie grupurile catehetice parohiale, sub coordonarea unui preot, ajutat de un profesor de Religie sau de altă disciplină. Un grup catehetic va avea maximum trei coordonatori. Din grupurile catehetice pot face parte elevi din învăţământul preuniversitar (7-18 ani), indiferent de număr. Grupul catehetic format la nivelul parohiei va elabora un proiect, care va fi implementat în întregime de către grup. Grupurile înscrise în concurs trebuie să aparţină unei parohii. Premierea la nivel național va avea loc în data de 21 mai 2022.

Vezi calendarul concursului, exemple de activități, idei privind realizarea proiectului, dar și alte detalii în conceptul concursului.

Până la această dată s-au înscris și participat la activitățile catehetice 7 copii din Parohia “Izvorul Tămăduirii”, Târgu Jiu, coordonați de pr. prof. Ionel Cioabă și spijinit de echipa Federației Euro Education, reprezentată de d-l Radu Buțu, președinte al Asociației a Down Art Teraphy. Detalii pentru înscriere aici

Leave a Reply

You may have missed